Chemat de DDB să o salveze pe Dinamo, Ionuț Lupescu și-a cumpărat o lojă pe stadionul Rapid – Giulești!- Cum s-a motivat




Adrian Cefalan, detalii despre noul stadion Dinamo

„Urmează, în jurul datei de 25 iulie, să se depună de către proiectanți ofertele pentru realizarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor conexe, să vedem câți ofertanți se vor înscrie. După o lună, o lună și jumătate o să avem și câștigătorul, apoi mai rămâne o săptămână pentru eventuale contestații.

După semnarea contractului și finalizarea studiului de fezabilitate o să aflăm datele legate de viitorul stadion, capacitatea, designul etc.

Ăștia sunt pașii, studiul de fezabilitate, apoi mergem pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, până la obținerea hotărârii de guvern”, a transmis Adrian Cefalan, pentru Playsport.

„Am spus și în cazul Giuleștiului, pentru că s-a făcut această paralelă cu Ghencea și au existat acele întârzieri. Stadionul din „Ștefan cel Mare” este poziționat în zona centrală, sunt restricții de circulație, este destul de departe de centură, practic pe acolo intră camioanele care aduc materialele și trebuie să strabată mare parte din oraș.

La Ghencea, centura era aproape, în plus am ridicat acolo stația de betoane, în proximitatea șantierului. Trebuie răbdare”, a mai spus Adrian Cefalan.




 "Voi merge pe Giuleşti, am cumpărat o lojă, am dat-o în administrare lui Lucian Ionescu. Pentru ca cei care mai sunt generaţia lui tata să vină să vadă meciuri şi cei care au fost jucători şi acum sunt antrenori cu tata. El (n.r. - Lucian Ionescu) cunoaşte mai bine care rapidişti vor să vină la meci, dar o să merg şi eu o dată cu nepotul la un meci. 

Familia mea a fost împărţită între Rapid şi Dinamo, nu a existat duşmănie niciodată. Dimpotrivă, e un club pe care noi îl respectăm în familie foarte mult şi e un club foarte frumos, mai ales că fac anul viitor 100 de ani, au o istorie minunată, cu suişuri, cu coborâşuri, dar cu o istorie fantastică", a declarat Ionuţ Lupescu pentru Orange Sport

"Normal că aş merge la meciurile lui Dinamo. În Liga 2 nu am mai fost, dar aş merge şi în Liga 2, cum să nu merg? Asta înseamnă să fii dinamovist. Nu ştiu pe ce stadion vom merge, cei din conducere trebuie să găsească un stadion, nu?

Cred că se va găsi o soluţie undeva. Dacă ei se înscriu în Liga 2, cu siguranţă au ceva în spate. Nu sunt eu persoana pe care trebuie să o întrebi, sunt cei din conducere. Dacă sunt în ţară, voi merge la meciuri", a mai spus marele jucător din istoria clubului din "Ştefan cel Mare", Ionuţ Lupescu. 

VIDEO - Răzvan Zăvăleanu a anunțat cine îi va lua locul antrenorului

Comentarii