Decizie radicală anunțată de Vlad Iacob

 





Vlad Iacob îl vrea pe Dănciulescu la Dinamo

„Am vorbit cu Dănciulescu înainte de a prelua funcția. Îl voi căuta în cel mai scurt timp pentru a vedea cum putem colabora.

Mi-aș dori să lucrez cu el. Este foarte experimentat și are un loc special în inima fanilor. Nu am avut timp până acum pentru că au existat chestii urgente de rezolvat la club.

Din păcate, domnul Răducioiu a plecat cu o zi sau două înainte să preiau eu conducerea. Nu am discutat cu el, dar voi încerca.

Acum nu mă refer la el, dar vreau să spun că foștii fotbaliști care vor să treacă în zona de management trebuie să aibă studii de specialitate”, a spus Vlad Iacob la ProArena.

Iulian Mihăescu va rămâne în cadrul clubului. La fel se va întâmpla și cu Ionel Augustin.

- Vlad Iacob, administrator special Dinamo


Decizie radicală anunțată de Vlad Iacob

„Dinamo 2 nu va exista sezonul viitor!”

La nivel de Liga a 3-a, satelitul clubului a retrogradat până în eșalonul patru. În acest drum, „micii câini” au suferit înfrângeri drastice, mai ales pe final de sezon.

Menținerea unei echipe satelit în eșalonul terț înseamnă cheltuieli de câteva sute de mii de euro. În acest sens, privind contextul financiar al clubului, era greu de crezut că Dinamo 2 va exista și sezonul viitor.

Nu vom înscrie echipa secundă la Liga a 3-a sau la Liga a 4-a. În acest moment, tot ce pot să spun este că Dinamo 2 nu va exista sezonul viitor,” potrivit Playsport.ro

Comentarii