Florin Răducioiu, deranjat de declaraţiile făcute de Ovidiu Burcă. "Sincer, nu cred că Dinamo va intra în faliment"
Fostul director sportiv al lui Dinamo, Cristi Bobar, a dat un interviu despre naşul său, Cristi Borcea.
Sincer, mă așteptam ca Dinamo să aibă probleme în acest an, dar nu chiar să retrogradeze. Dar ce se întâmplă este dureros, în primul rând pentru fotbal, lăsând la o parte că ești rapidist, dinamovist sau stelist. Este dureros și nu știu ce ieșire au. Deși Zăvăleanu este un tip foarte inteligent, îl cunosc, am lucrat la Târgu Mureș cu el, dar în momentul de față cred că Dinamo are nevoie de oameni cu bani. Antrenorul și managerul care vor veni trebuie să aibă o situație financiară liniștită, să nu se gândească că trece luna și nu ia banii, că atunci va fi o problemă.
Crezi că vor avea puterea cei de la Dinamo să promoveze din nou în Liga 1?
– Nu știu dacă vor avea, dar când ești la Dinamo, deja ai o șansă în plus, prin prisma suporterilor, care sunt tot timpul lângă echipă, chiar dacă te mai înjură, dar te și aplaudă. E important să fie acolo. Liga 2 nu este o ligă foarte, foarte puternică și eu cred că dacă prind play-off-ul, atunci au șanse reale să promoveze. Sunt jucători experimentați.
Cine a greșit în toți acești ani?
– În primul rând, s-au adunat datoriile. Resimt lipsa banilor, probabil. Odată ce ai făcut contracte foarte mari și nu s-au putut achita, vin problemele. Aici comparăm perioada Ionuț Negoiță, când am lucrat eu ca director sportiv. Știu că și atunci erau tot felul de voci, că nu erau salariile foarte mari, dar nu-mi amintesc să fi fost vreo datorie către jucători. În schimb, acum curg memoriile, jucători nemulțumiți.
”Nu cred că Dinamo va intra în faliment”
Se vorbește în cazul în care această societate va ajunge în faliment, cea pe care Cortacero a preluat-o de la Negoiță, acum pachetul majoritar este la Șerdean, s-ar putea crea o fuziune între CS Dinamo și echipa lui Badea. Cum vezi această variantă?
– Sincer, nu cred că Dinamo va intra în faliment, dar nici nu cred că cei din Liga 3, CS Dinamo, vreodată va fi o fuziune. Au luat-o de la zero și este un club curat, din ce am înțeles, fără niciun fel de datorie și nu văd de ce ar face fuziune cu datorii. Nu îi văd rostul.
Florin Răducioiu, deranjat de declaraţiile făcute de Ovidiu Burcă
Comentarii
Trimiteți un comentariu