Ce legenda cere ca Dinamo sa fuzioneze




Ionuț Lupescu analizează problemele de la Dinamo: „S-a băgat PCH și s-a văzut unde s-a ajuns”

„S-au făcut unele greșeli anul trecut, s-a băgat PCH-ul în administrație și s-a văzut unde s-a ajuns. Problema e că nu s-a învățat nimic și se continuă la fel și în Liga 2. 

De aceea sunt foarte sceptic. Cu opt milioane de euro datorii în Liga 2, nu poți spune că lucrurile sunt 

roz. Sunt sceptic, chiar dacă domnul Zăvăleanu încearcă să facă tot ce e posibil. Dar e vorba de competența celor din conducere. 

Mă doare, fiindcă acolo am copilărit, dar nu știu care va fi viitorul. Eu sper să nu cădem în aceeași 

capcană care a fost la Steaua și FCSB. Ar fi bine să se unească alături de Clubul Sportiv, pentru că acolo 

va fi un stadion nou, care va aparține de M.A.I, respectic Clubul Sportiv. Eu zic că ar fi normal să facă 

parte din aceeași societate.”, a afirmat „Kaiserul”, în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”. 

La noi sunt probleme... sunt unii acționari de 20 de ani acolo și n-au făcut nimic. De asta a ajuns această 

societate în halul în care a ajuns, a mai fost și problema cu spaniolii și acționarul majoritar care au 

escrocat acest club. Problemele sunt complicate. - Ionuț Lupescu

Comentarii