Ovidiu Burcă, mesaj pentru toată suflarea dinamovistă
”Faptul că jucăm pe Arena Naţională şi suntem echipa gazdă va însemna foarte mult, pentru că, aşa cum simt la ora asta, cred că va fi o afluenţă foarte mare de spectatori.
Suporterilor dinamovişti le e dor de echipă, să participe la meciuri importante. Pentru noi, aportul lor va
fi esenţial la meciul acesta, pentru că, în momentul în care suntem noi acum, cu o echipă nou formată de 15-16 jucători, avem nevoie de susţinerea lor.
Sper să ne dea energia, motivaţia să ne autodepăşim la acest meci. Pentru suporterii noştri poate fi un moment special”, a declarat Ovidiu Burcă, pentru Orange Sport.
Dinamo anunță că a vândut 10.000 de bilete până astăzi, la ora 14:00, pentru meciul cu CSA Steaua de vineri.
„Câinii roșii” pregătesc derby-ul de tradiție cu CSA Steaua, cel mai important meci al lor din acest început de sezon.
Partida din etapa 6 a diviziei secunde va avea loc pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării,
închiriat cu 13.000 de euro. La respectiva sumă se adaugă alte 10.000 de euro sub formă de costuri pentru operarea stadionului.
Până astăzi, ora 14:00, Dinamo anunță că a vândut 10.000 de bilete în format electronic, prin platforma
bilete.ro. Începând de astăzi, cu ora 17:00, tichetele vor putea fi achiziționate și de la casele de bilete, după următorul program:
Arena Națională (Bd. Pierre de Coubertin), de miercuri până vineri între orele 17:00 și 21:30;
Stadionul Dinamo (Șos. Ștefan cel Mare), miercuri și joi între orele 17:00 – 21:30.
Cu numărul de bilete vândut până acum, Dinamo și-a acoperit costul închirierii stadionului și rămâne cu un profit frumos, de peste 30.000 de euro, potrivit GSP.ro
sursa foto: GSP.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu