Veste excelentă. Anunțul lui Răzvan Zăvăleanu

 




 RTZ & Partners SPRL a depus la a Tribunalul București un plan de reorganizare modificat. Dacă acesta va fi aprobat, APCH ar urma să primească acțiuni în schimbul banilor virați în ultimii ani în conturile clubului. Astfel, circa 99% din acțiunile lui Dinamo ar fi în proprietatea suporterilor, care ar putea avea putere de decizie.

„Dacă vor exista sumele de bani și acest lucru va fi certificat în mod obiectiv, nu văd de ce ar fi nevoie 

de un alt acționar. Dar nu cred că despre așa ceva este vorba. Suporterii au înțeles să salveze Societatea, 

dar nu e ca și cum s-ar putea strânge în fiecare lună sumele de bani care ar fi necesare bunului mers al 

societății. Toată lumea este interesată ca lucrurile să functioneze și venirea unui finanțator ar fi văzută 

cu ochi buni de suporteri. Nu cred că ar fi nicio problemă pentru a fi cedate acțiunile.

Din punctul de vedere al creditorului, al puterii de vot, da, așa este, PCH nu va mai avea calitatea de 

creditor odată ce datoria va fi convertită în acțiuni”, a spus Răzvan Zăvăleanu la Playsport Live.

Ce se întâmplă cu Dorin Șerdean, dacă suporterii preiau controlul la Dinamo

Cel mai lovit în acest scenariu pregătit de administratorul judiciar este Dorin Șerdean. Răzvan 

Zăvăleanu a declarat că ar urma să aibă o discuție cu Dorin Șerdean.

„Nu am vorbit cu domnul Șerdean, deși trebuia să ne auzim la sfârșitul săptămânii. Am așteptat să se 

rezolve problemele societății, să își rezolve obligațiile de acționari susținând financiar societatea. 

Lucrul asta nu s-a întâmplat într-un an jumătate și avem datoria să finalizăm aceasta procedură, nu să stam pe loc.


Dorin Șerdean, gaură de 550 de mii de euro?

„Trebuie să vă spun că acesta scădere a valorii acțiunilor nu are legătură cu vreo strategie a noastră, ci 

este legată de faptul că societatea avea un capital social foarte mare, dar în același timp stătea pe o 

pierdere uriașă. Iar legea societăților comerciale te obligă să faci această modificare (micșorare a valorii acțiunilor – n.r.)

Eu nu pot să speculez în aceasta direcție, dar orice acționar ar vinde azi, s-ar afla în ipostaza în care, 

dacă planul s-ar modifica, să i se reducă procentul deținut la societate la valoarea despre care am 

vorbit”, a declarat Răzvaan Zăvăleanu la Playsport Live.


Foto: Sport Pictures

Comentarii