Accidentarea lui Antonio vine fix în preajma partidei de joi, de acasă, cu Slatina, formație pe care Burcă a promovat-o în liga secundă.
Jucătorul de 18 ani, care a devenit un fotbalist important în 2022 pentru trupa din Ștefan cel Mare, a părăsit accidentat gazonul și riscă să rateze o bună perioadă de timp.
În funcție de RMN-ul de luni, se va cunoaște exact dacă Bordușanu va mai juca în acest an calendaristic
pentru roș-albi. „În privința lui Bordușanu nu știu exact, are o problemă la genunchi. Din această cauză
nu sunt prea bucuros, nu știu ce este, sperăm să fie bine, e un tânăr de mare viitor și sper să fie alături de noi rapid”, a reacționat antrenorul pentru GSP.ro.
Bordușanu, marea speranță a lui Dinamo, a ieșit de pe teren în minutul 70 și ar fi susferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi.
Chiar și în aceste condiții antrenorul „câinilor” visează la play-off: „Ne dorim să intrăm în cursa pentru
play-off. Ușor, ușor ajungem acolo unde ne-am dorit. Echipa face progrese”.
Marius Tomozei și Alin Buleică au avut un ghinion teribil și au suferit accidentări extrem de grave la
Dinamo, iar Ovidiu Burcă a pierdut doi jucători experimentați.
Marius Tomozei a suferit o accidentare gravă în sezonul trecut în meciul cu FC Botoșani, însă Ovidiu
Burcă spera că îl va putea folosi la meciurile din această toamnă.
Deși Marius Tomozei a revenit la antrenamentele lui Dinamo de câteva săptămâni, fundașul dreapta de
32 de ani ar mai putea aștepta până când se va întoarce pe terenul de joc.
Jucătorul are în continuare dureri la genunchi și ar putea avea leziuni pe menisc. Prin urmare, Tomozei
are șanse să ajungă din nou la operație. Fotbalistul mai are contract cu Dinamo până la finalul sezonului și stă deja pe bară de mai bine de 8 luni.
Deși s-a antrenat cu echipa, jucătorul nu a fost pe foaia de joc la nici măcar o partidă. Astfel, Ovidiu
Burcă nu poate folosi un jucător experimentat și de asemenea polivalent, care poate evolua atât în banda dreaptă, cât și în stânga.
Dinamo, vești bune cu privire la accidentarea lui Andrei Buleică.
Operația a fost una reușită și se pare că recuperarea jucătorului merge excelent. Jucătorul deja se poate
deplasa fără probleme la doar două săptămâni de la operație: „Sper ca în mai puţin de şase luni să revin
pentru că analizele pe care le-am făcut îmi dau speranţe că nu va trebui să stau mai mult. Dar asta este
viaţa de fotbalist. Nu am ce să fac decât să merg înainte şi să strâng din dinţi”, potrivit Fanatik.ro
Foto: Sport Pictures
Comentarii
Trimiteți un comentariu