Diagnostic crunt pentru mijlocașul lui Dinamo

 




„Faptul că familia Hîldan a decis acest lucru îl văd ca pe un lucru pozitiv. Până la urmă și cei din Liga a 4-a, și cei din Liga a 3-a reprezintă o parte din dinamovism, dar cred că identitatea noastră este clară. Suporterii sunt alături de noi. Dinamo București suntem noi, cei din Liga 2.

Îl văd ca pe un lucru normal ceea ce a făcut familia Hîldan. Cătălin reprezintă foarte mult pentru tot 

dinamovismul. Atât în Liga 4, cât și în Liga 3, sunt, de fapt, frații noștri mai mici”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit GSP.ro


Antonio Bordușanu, accidentare gravă

„Are o ruptură de ligamente, plus meniscul afectat”, a precizat Ovidiu Burcă pentru GSP. „Jucătorul va 

afla în orele ce urmează care sunt pașii recuperării medicale", a mai spus antrenorul.

 

Bordușanu era o piesă esențială întrucât „acoperea" postul de jucător eligibil U19, nu doar U21.

Antonio a fost titular în 91 la sută dintre meciurile sezonului, a adunat 85 la sută din minutele ediției și a 

participat la 25 la sută dintre golurile formației sale.

În minutul 68, Bordușanu a fost înlocuit cu Cristian Delciu, 18 ani, propunerea roș-albilor pentru jucătorul eligibil U19 la finalul lui 2022.


sursa foto Prosport.ro

Comentarii