Noi detalii oferite de un fotbalist a lui Dinamo

 



Moura este printre puținii jucători cu experiență care au rămas în „Ștefan cel Mare” după retrogradare de la baraj, unde consideră că „a fost prea multă presiune și n-am putut întoarce scorul din tur”;

Au fost zvonuri că Rapid te-ar fi dorit, că ai fi fost în probe, doar că ai fi fost refuzat. Ce s-a întâmplat cu adevărat?

Aș prefera să nu vorbesc. M-am focusat pe Dinamo. Totuși, ați văzut cum a fost la echipă la început. Am vorbit zilnic cu Zăvăleanu să văd cum sunt lucrurile aici. Start foarte prost, toată lumea știe situația 

din vară. M-au sunat cei de la Rapid prin Bogdan (n.r. – Pătrașcu), antrenorul secund, alături care am 

lucrat și la Gaz Metan, apoi am vorbit și cu Mutu. Ne-am înțeles inițial, după, însă, nu am mai ajuns la 

un consens. Am rămas la Dinamo și mereu am considerat că trebuie să iau decizia cea mai bună pentru 

mine și familie. Atunci aș fi acceptat să merg acolo, deoarece la Dinamo nu se știa nimic, nu puteam aștepta. După, nu știu ce s-a întâmplat. Însă, sunt aici, până la final.

Meciurile considerate pe teren propriu le jucați la Clinceni și, mai nou, la Giurgiu. Vă afectează?

Este greu. Nu știm unde jucăm meciul următor. Fie Clinceni, fie Giurgiu. În ceea ce privește suporterii, 

cred că suntem mai puternici cu ei alături aici, în jurul Bucureștiului. Fanii, însă, înțeleg, ne sunt alături 

și sper să continue pe această cale, să creadă în noi, pentru că avem o șansă bună să ajungem în play-

off. Raportat la noi, fotbaliștii… trebuie să jucăm. Nu contează unde sau pe ce teren.

 

E fotbal, am plecat la Gaz Metan și am avut ocazia să mă întorc. Am zis „Da” din prima. Știu ce 

înseamnă tricoul lui Dinamo și vreau să fac parte din istoria acestui club.

Când pici, e greu pentru toți, mai ales pentru Dinamo, care a retrogradat pentru prima oară în istorie. La 

fanii pe care îi are clubul, trofeele câștigate, e foarte trist. Mergem înainte, încheiem această situație, avem șanse bune să mergem la play-off.

Greșeala a fost a noastră, noi am jucat. Nu au jucat antrenorii sau suporterii. La baraj am jucat bine în 

prima manșă, dar am primit două goluri. La retur a fost prea multă presiune și n-am putut întoarce scorul. Asta s-a întâmplat și, din păcate, am retrogradat.

În momentul de față aveți șase meciuri fără înfrângere. Cum este atmosfera la club?

Foarte bună! Dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ, n-am realizat nimic încă. Suntem aproape de 

play-off, e mult de muncă, dar trebuie s-o ținem în acest ritm.

O promisiune pentru suporteri?

Sper să continue să fie alături de noi cum au făcut-o până acum, indiferent unde vom juca. Vor fi acolo, 

sunt convins. Suntem aproape de play-off, acum este momentul prielnic să fim cu toții împreună, potrivit Playsport.ro


Foto: Sport Pictures

Comentarii