Noul plan de reorganizare de la Dinamo

 



"Lucrurile încep să funcționeze din punct de vedere sportiv. Ar mai fi nevoie de jucători, dar asta e situația în momentul ăsta. Ovidiu Burcă și staff-ul lui își fac treaba foarte bine.

Modificarea presupune minimizarea sumelor datorate și modificarea structurii de capital social, astfel 

încât asociația suporterilor să devină acționar majoritar. Se schimbă procentul de acțiuni.

Știu că domnul Nicolae Badea a cerut să vadă planul de reorganizare, dar altceva nu știu.

Cred că această modificare întrunește condițiile legale pentru a putea fi aprobată. Vom mai avea trei ani 

la dispoziție, de la data aprobării acestei modificări, pentru a ieși din insolvență.

Dinamo are nevoie de un proprietar care stă bine din punct de vedere financiar. Sunt oameni interesați, 

dar toată lumea așteaptă să vadă ce se întâmplă cu modificarea de plan. Ar fi mai puțini bani de plătit, iar Dinamo devine astfel mai atractivă.

Datoriile ar fi undeva la 2,5 milioane de euro, după planul de reorganizare. Investitorul care vine trebuie 

să demonstreze că poate să satisfacă exigențele de performanță ale acestui club, susținând societatea 

măcar 2-3 ani, până când reușește să se autofinanțeze.

DDB își transformă creanțele în acțiuni. Vor avea 98% dintre acțiuni. Da, cine va veni trebuie să discute 

cu DDB", a spus Răzvan Zăvăleanu, la Digi Sport Special.


sursa foto: Fanatik.ro

Comentarii