Unde va juca Dinamo meciul de cupă cu FCU Craiova

 


„Câinii” au lăsat o portiță și trag o subțire speranță și pentru „Arcul de Triumf”, în acest sens având 

acceptul FRF și al Craiovei pentru a schimba locația în caz că, până joi, au un răspuns pentru a intra pe cochetul stadion din centrul Capitalei măcar pentru ecest derby. 

Suspendarea de două etape primită din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de 

Fotbal ca urmare a incidentelor de la derby-ul cu Steaua, joc disputat, cu Dinamo în postura gazdei, pe 

Național Arena, i-a trimis pe roș-albi în bejanie, la Giurgiu, la mai mult de 40 de kilometri de București, așa cum stipula decizia comisiei federale. 

Potrivit PlaySport.ro  dinamoviștii și-au prelungit șederea la Giurgiu.  În condițiile în care Federația 

Română de Fotbal a solicitat ca clubul organizator să precizeze, cu șapte zile înainte de fluierul de start, 

arena pe care se va disputa meciul contând pentru grupele Cupei României cu FCU Craiova -

confruntare programată marți-, „câinii” au transmis către Casa Fotbalului tot arena Astrei Giurgiu. 

Totuși, chiar dacă șansele sunt mici, există posibilitatea ca meciul cu oltenii să se dispute chiar pe Arcul de 

Triumf, arena de patru stele la care dinamoviștii visează încă de la începutul sezonului. 

Astfel, atât FRF, cât și FCU ar fi acceptat ca în caz că gazdele obțin acceptul pentru a închiria stadionul de 

lângă Cașin pentru acest eveniment, meciul să se poată disputa în centrul Capitalei. Un răspuns în acest 

sens trebuie primit până joi, altfel, derby-ul cu oltenii se va juca la Giurgiu.


Foto: Captură Digi Sport

Comentarii