Dinamovistul care a izbucnit după ultima etapă

 


Unul dintre puținii jucători care au avut un randament satisfăcător la Iași, Iulian Roșu, a avut o reacție vehementă.

„Suntem dezamăgiți, nu am făcut un meci prea bun, așa cum obișnuiserăm în ultima vreme. Ne-au scăzut șansele, nu știu câte mai avem la play-off, dar nu le-am irosit pe toate. 


„Avem un alt duel foarte greu în ultima etapă din 2022, la Brașov. Dacă am încheia cu o victorie anul, 

cu 24 de puncte, vom vedea la ce nivel suntem. Poate se mai încurcă și alte contracandidate. Nu-mi 

place să stăm la mâna rezultatelor, dar, din păcate, ne-am făcut meciul greu la Iași”.

Cu Brașov e un meci vital, dar ne-am obișnuit, așa este de vreo două luni încoace! Dacă nu băteam nici 

pe Dumbrăvița, dacă nu băteam înainte... Am început prost campionatul, cu 5 eșecuri în 7 meciuri”.

„Dacă facem 12 puncte în ultimele patru etape din sezonul regulat, am putea avea șanse. O luăm pas cu 

pas, mai întâi la Brașov. Oricum, Iașiul nu știu dacă ne-a bătut la fotbal. A avut o ocazie și atât.

N-am văzut niciodată niciun adversar să stea atât pe jos! Dacă lovea pe unul mingea în spate, stătea pe 

jos. E greu să joci fotbal, în repriza a doua nu știu dacă s-a jucat zece minute. Te ia capul! Ăsta nu e 

fotbal. Treaba lor, sper să mă înșel eu, dar nu e frumos să promovezi cu jocul ăsta.


 

Nu putem să ne plângem de arbitraj, ce să facă, să-i ia de mână și să-i dea afară?! Te frustrează puțin, de 

aceea vorbesc așa acum, tu să joci, iar ceilalți să stea doar pe jos! Poate și noi am fi tras de timp dacă eram în avantaj, dar nu în halul ăsta!”, potrivit GSP.ro

Comentarii