Ce se întâmplă cu Dinamo în caz de faliment

 



Un astfel de exemplu este Deniz Giafer (21 de ani), fotbalist debutat de Dario Bonetti în Superligă, „câine” cu acte în regulă din 2010;

Tânărul fundaș central a acordat un interviu pentru Playsport.ro.

Tânărul fundaș central a acordat un interviu pentru Playsport.ro

 Este vorba despre Deniz Giafer (21 de ani), fotbalist debutat de Dario Bonetti în Superligă, „câine” cu acte în regulă din 2010;

Am prins, într-adevăr, un Dinamo în decădere. Totuși, ce pot să-ți spun este că, pe această parte, de Copii și Juniori, mereu am avut echipă bună și ne băteam an de an la titlul național. Datorită grupului și a atmosferei din cadrul generației mele, nu a fost o problemă să ne antrenăm pe „Granitul” și în alt loc decât complexul „Dinamo”. Chiar și în aceste condiții, am reușit să câștigăm, și aici vorbesc de generația mea, Campionatul Național de Juniori C, Cupa României U17 și Supercupa României U17.

Metaloglobus 1-2 Dinamo, pe stadionul din Clinceni. Arcade sparte, Bordușanu accidentat. Ce s-a întâmplat acolo?

„Mi-am spart arcada de trei ori pentru Dinamo”

Oribil! Îmi doresc din toată inima să nu mai pățesc așa ceva. Nu am nicio reticență să sar la cap pentru că mi-am mai spart și cealaltă arcadă, chiar de două ori, tot pentru Dinamo, în trecut. Nu cred că o să fie ultima cicatrice pe care o s-o am.


Ce se întâmplă cu Dinamo în caz de faliment

"Cei care înțeleg mai puțin gravitatea situației sunt ceilalți acționari din cadrul clubului, în special 

domnul Șerdean. Ar trebui să fie rezonabili. Eu cred că lucrurile vor merge înainte, că Dinamo va 

supraviețui ba, mai mult, că vom face o figură frumoasă și vom reuși să intrăm în play-off.


Bine ar fi să ieșim din insolvență, să ieșim mai puternici.

Scenariul opus, în care Dinamo s-ar duce în faliment, ar însemna ca un alt Dinamo, care va începe din 

Liga 4, probabil, să fie identificat la un moment dat drept continuatorul acestei echipe, adică să preia aceste datorii.

Ar fi mult mai greu așa. Pot trece ani de zile până ca respectiva echipă să ajungă în primele două ligi, 

plus că datoriile respective ar rămâne și s-ar acumula și dobânzi", a spus Vlad Iacob, citat de Dinamo 1948.

"Cu privire la foștii fotbaliștii, cu tot respectul pentru carierele lor sportivă, ar trebui să apeleze la 

specialiști cu expertiză înainte să emită o opinie. Ei ar trebui să fie mai responsabili, fiindcă sunt 

formatori de opinie și foarte mulți fani care iau ca atare ce spun ei în spațiul public.

Să n-aibă încredere în ce spun eu, dar îi pot direcționa către experți în drept sportiv și reorganizări și vor 

înțelege atunci că soluția cea mai bună și cea mai ieftină pentru clubul Dinamo este reorganizarea", a explicat Iacob.

Comentarii