Informații de ultimă oră, direct de la ministru, despre noul stadion Dinamo

 


Stadionul Dinamo va fi demolat abia în primăvara anului 2023

Conform CNI, lucrările la stadionul Dinamo vor dura între 18 și 24 de luni, iar costul investiției se va ridica la aproximativ 90-100 de milioane de euro.

Arena ar urma să aibă o capacitate de 25.000 de locuri, spre deosebire de 15.032 de locuri cât are în momentul de față.

Studiul de fezabilitate va dura trei luni, ceea ce înseamnă că stadionul va putea fi demolat abia în primăvară, potrivit  Digi Sport


„Suntem într-o situație fericită. Zilele trecute s-a finalizat licitația pentru realizarea studiului de 

fezabilitate. Odată cu semnarea contractului, termenul este de 90 de zile. Valoarea contractului este de 800.000 de lei. 

În 90 de zile, antreprenorul se angajează să pună pe masă un document din care să rezulte toată 

documentația pentru demolarea actualului stadion, o proiecție pentru indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion.

Estimăm că vom putea construi un complex sportiv cu aproximativ 25.000 de locuri, valoarea estimată 

fiind la 350 de milioane de lei. Așadar, 90 de zile studiul de fezabilitate, apoi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. 

În paralel, realizăm licitația pentru proiectare și execuție. Se va realiza demolarea stadionului actual, iar 

proiectarea noului stadion în etape. Estimez că în doi ani și jumătate, maximum 3 ani, putem vorbi despre un complex sportiv nou, modern, la Dinamo.

După finalizarea studiului de fezabilitate, suntem obligați să demolăm stadionul. Am bugetat acest lucru în 

bugetul MAI pentru anul 2023, nu avem niciun impediment. Sperăm să începem efectiv lucrările cel târziu la sfârșitul anului viitor”, a punctat ministrul, potrivit GSP.ro


Foto: Digi Sport

Comentarii