Ultima oră. A venit motivarea respingerii planului de reorganizare a lui Dinamo

 



”Vestea nu a fost deloc așteptată, și nu doar de mine, ci și de sutele de mii de suporteri dinamoviști. Nu e un capăt de țară pentru că, așa cum noi vom face apel acum, dacă am fi câștigat, și cealaltă parte ar fi făcut apel. Oricum am fi așteptat rezultatul apelului pentru a avea o hotărâre definitivă.

Este evident că cel mai bine era să nu existe contestații. Când nu sunt contestații, nu se aduc tot felul de probleme reale sau nu în fața judecătorului. Aceste contestații au obstrucționat posibilitatea de a vota această modificare de plan.


Orice soluție este luată în calcul. Pentru noi, să stăm la o masă, a fost o variantă mai bună decât a ne duela în sala de judecată. Nu am luat o asemenea decizie, dar este posibil să se întâmple și acest lucru.


Șansele nu știu să le spun procentual, dar se întâmplă în multe cazuri să fie întoarse hotărârile. Nu putem specula, dar credem că ce s-a făcut s-a făcut corect, legal. Așteptăm să vedem motivarea hotărârii judecătorului sindic și în funcție de aceasta vom reacționa. Dacă s-a greșit undeva, putem îndrepta, dar la dosar există o expertiză. Cred eu că acea era linia care trebuia urmată, dar trebuie să vedem, poate ne-a scăpat ceva.

Scopul legii insolvenței este unul dublu, salvarea companiei și plata drepturilor creditorilor. Previziunile economice pe care le faci sunt subiective. Judecătorii nu se pronunță de viabilitatea unui plan. Doar creditorii care votează pot spune dacă este rezonabil sau nu. Judecătorii se pronunță pe legalitate.

Noi aveam un plan votat, a fost atacat procesul. Pe parte de legalitate, am avut câștig de cauză. Pe parte de tabel de creditori, am avut din nou câștig de cauză. Aceste două lucruri ne-au făcut să credem că vom avea câștig de cauză și pe ideea planului de reorganizare”, a spus Răzvan Zăvăleanu la DigiSport.


A venit motivarea respingerii planului de reorganizare a lui Dinamo: instanța nici NU a mai analizat viabilitatea, pentru că nu s-a respectat legea!

Acum a venit și motivarea: instanța a respins din start planul de reorganizare, pentru că intenția de majorare a capitalului social nu respecta legea. 
Următoarea cale de atac a lui Dinamo este apelul, în termen de 7 zile de la publicarea motivării instanței. Vacanța judecătorească este între 19 decembrie și 8 ianuarie.
O altă soluție ar fi să nu facă apel și să construiască direct un alt plan, propus spre aprobare din nou.
Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a propus instanței reducerea capitalului social subscris 
vărsat, în prezent în valoare de 41.000.000 lei, al SC Dinamo 1948 SA, prin reducerea valorii de la 100 lei per acțiune la 0,22 lei per acțiune.
Potrivit documentului, instanţa precizează că Dinamo intenţiona majorarea capitalului social cu nerespectarea legii.
Concret, instanţa reţine că Planul de reorganizare modificat prevede un tratament diferit al datoriei 

APCH care este propusă a fi acoperită în integralitate prin conversia în acţiuni la capitalul social al Dinamo.
Judecătorul sindic apreciază că planul de reorganizare trebuie să prevadă acelaşi tratament corect și echitabil pentru fiecare creditor.
Reducerea capitalului social de la 41.000.000 lei la 90.200 lei, prin reducerea valorii de la 100 lei per acțiune la 0,22 lei per acțiune este un alt capitol cu probleme din Planul modificat.
Judecătorul sindic a constatat că nu a fost respectată legea, în sensul că propunerea de majorare a 
capitalului social nu a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru a da posibilitatea acţionarilor şi 
creditorilor să-şi exercite dreptul de opţiune în sensul transformării creanţei în acţiuni sau cumpărării de acţiuni de către acţionarii debitoarei, potrivit GSP.ro

Comentarii