Ultima oră. Veste excelentă pentru Dinamo

 



Dinamo are marți, de la ora 19:00, ultima reprezentație în cel mai negru an din istorie.

„Câinii” au șanse mai mici de a trece mai departe în Cupa României, nu stau la mâna lor, ci a altora, dar antrenorul roș-albilor susține că Dinamo va aborda cu ambiție acest duel, cu o contracandidată la play-off în Liga 2.

5 puncte este distanța din clasament dintre cele două formații din L2, trupa lui Costel Enache fiind pe 4, Dinamo pe 8, la două puncte sub FC Buzău, ocupanta locului 6 acum

4.000 de euro

este premiul pentru punctul câștigat în faza grupelor din Cupa României, potrivit GSP.ro

Dinamo a câștigat procesul cu spaniolul Isma Lopez și a scăpat de plata a 396.000 de euro, potrivit Prosport.ro 

Răzvan Zăvăleanu și firma pe care o reprezintă, RTZ, au fost ținta criticilor tot mai multor oameni din 

fotbalul românesc, cu sau fără legătură cu Dinamo, în baza contractelor de comisioane pe care le-ar avea pentru scoaterea clubului din insolvență.

În contextul în care se așteaptă o decizie în privința planului de reorganizare, vehement atacat de o parte 

dintre creditori, în frunte cu Nicolae Badea și Dorin Șerdean, formația din „Ștefan cel Mare” are nevoie ca de aer de orice ban.

Gruparea alb-roșie a primit o veste uriașă chiar la începutul acestei săptămâni, când TAS a luat decizia 

în procesul pe care „câinii” îl aveau cu Isma Lopez, fostul fotbalist adus în perioada Pablo Cortacero. 

Jucătorul iberic solicitase la FIFA, unde a și avut câștig de cauză în prima instanță, despăgubiri de 

396.000 de euro și interdicția la transferuri a celor de la Dinamo.

Răzvan Zăvăleanu și cei de la RTZ l-au angajat pentru această speță pe celebrul avocat Jorge Ibarrola

Comentarii