Informație oferită de conducerea dinamovistă când se fac plățile. Pe cine a vrut să transfere Dinamo
”Jucătorii sunt nemulţumiţi ca orice angajat sau ca orice fotbalist care nu îşi primeşte drepturile salariale. Evident că sunt nemulţumiri, situaţia nu este una plăcută, dar nu au existat până acum certuri sau probleme din acest punct de vedere.
Sigur vom plăti o parte din restanţe. Facem toate eforturile. Mai sunt şi încasări pe care le vom primi săptămâna viitoare şi, bineînţeles, vom debloca şi plăţile”, a spus Vlad Iacob pentru Fanatik.
Gabi Tamaș a refuzat să vină la Dinamo
Cel care a confirmat informația este chiar antrenorul celor de la Dinamo, Ovidiu Burcă. Tehnicianul a
recunoscut că și-ar fi dorit un lider precum Gabi Tamaș, însă este conștient de faptul că a avut concurență acerbă și n-a avut prea multe șanse de izbândă.
”Gabi Tamaș, dincolo de a fi un bun jucător, este un lider. Nu este ușor să transferi lideri, nu e ușor să
mai găsești lideri în acest moment. Din perspectiva asta, Gabi sigur ne-ar fi ajutat, dar Chiajna este un
club unde există o mare stabilitate, are condiții foarte bune de pregătire.
Din punct de vedere financiar, întotdeauna lucrurile au stat în regulă acolo și îi felicit pentru transferul lui
Tamaș. Adversarele noastre se miscă, dar noi încercăm să fim cât mai omogeni, să fim cât mai uniți în
momentul de față”, a declarat Ovidiu Burcă, conform as.ro.
Foto: Sport Pictures
Comentarii
Trimiteți un comentariu