Presiune pe Dinamo! Cine îsi cere banii






Conform procedurii de insolvență, „câinii” sunt nevoiți să nu aibă datorii curente.

Printre cei care au bani de recuperat de la bucureșteni se numără foștii antrenori Mircea Rednic și Dusan Uhrin jr., dar și Mirko Ivanovski, Andreas Mihaiu sau Cătălin Carp, fotbaliști care au părăsit formația din „Ștefan cel Mare” după retrogradare. În plus, există datorii și către Tarsin, firma de transport sau Primăria Municipiului București, reprezentând „contravaloarea facturilor restante”.

Au contribuit la retrogradarea echipei, acum își cer banii

În total, bucureștenii au de plătit aproximativ 60.000 de euro.

„Câinii”, buni de plată față de Ivanovski, Mihaiu și Cătălin Carp

Pe lângă datoriile pe care Dinamo le are față de jucători precum Akpala, Puljic, Janusz Gol sau Jonathan Morsay au apărut, din trecut, încă trei nume.

Astfel, Dinamo are de achitat suma de 11.943 de euro către Mirko Ivanovski. Este vorba, ca și în cazul antrenorilor, de „creanțe salariale neachitate” (FOTO 3).

Mai departe, există același tip de datorie și în cazul lui Cătălin Carp (FOTO 4), cu suma de 10.000 de 

euro sau Andreas Mihaiu (FOTO 5), fotbalistul Chindiei, cu suma de 9700 de euro.





Comentarii