Zăvăleanu și Vlad Iacob sunt la cuțite. Vezi motivele

 




Ruptură totală la Dinamo » Zăvăleanu și Vlad Iacob nu se mai înțeleg deloc!


Neînțelegerile dintre Iacob și Zăvăleanu s-au amplificat după ce judecătorul sindic a respins în decembrie Planul de reorganizare modificat, propus de administratorul juridic.


În timp ce Zăvăleanu și APCH/DDB susțin varianta Apelului, formulat de altfel, Vlad Iacob încearcă să-i convingă că până la 6 februarie trebuie făcut un Plan nou, viabil pentru atragerea de investitori.


Propunerea lui Vlad Iacob de a fi eliminată din Plan conversia creanțelor APCH în acțiuni nu este 

privită cu ochi buni de fanii cotizanți din DDB, care speră să-l scoată din joc pe acționarul majoritar, Dorin Șerdean, și să preia ei conducerea clubului.

„Teoretic, Vlad Iacob poate face un Plan nou. Practic este imposibil, pentru că ar trebui achitate 

creanțele curente față de DDB. Peste trei milioane de euro. Susținerile lui Iacob sunt niște prostii”, 

susțin oameni implicați în procesul de insolvență.

Alte două episoade care au produs ruptura dintre Vlad Iacob și Răzvan Zăvăleanu

„Iacob a reziliat unilateral contractul cu avocatul Jorge Ibarrola, contractat de Răzvan Zăvăleanu. 

Ibarrola este cel care a câștigat la TAS procesul cu fotbalistul Isma Lopez și a salvat Dinamo de plata a 

396.000 de euro. În locul lui, Iacob a angajat firma Schoenherr și Asociații”, au dezvăluit sursele GSP.

Între timp, Dinamo a pierdut litigiul cu Puljic, iar FIFA i-a blocat iar transferurile.

O altă decizie luată de Iacob care l-a înfuriat pe Zăvăleanu a fost convocarea ședinței din 9 ianuarie, în 

care s-a discutat strategia despre noul Plan de reorganizare. „Știa că la acea dată Zăvăleanu nu e în țară și nu poate fi prezent”, spun sursele.


Comentarii