Baza de la Săftica a lui Dinamo, renovată cu ceva timp în urma. Unde va disputa meciurile de acasă Dinamo
Stadionul pe care Dinamo va disputa cel puțin primele meciuri de acasă din 2023. Variantele ”Arcul de Triumf” și ”Anghel Iordănescu” au căzut.
Dinamo va juca meciurile de acasă, din finalul sezonului regular cel puțin, la Giurgiu! Chiar dacă erau luate în calcul Stadionul Arcul de Triumf sau arena din Voluntari, antrenorul Ovidiu Burcă a anunțat că terenul propriu va fi cel de la Giurgiu.
”Noi la Giurgiu vom juca. Vor trebui să facă drum suporterii. La Arcul de Triumf au fost discuții și atât„, a spus Ovidiu Burcă, după amicalul de miercuri.
Pe locul 8 se află Dinamo în Liga 2, cu 24 de puncte, la două puncte de ocupanta locului 6, Gloria Buzău, potrivit liga2.prosport.ro
Baza de la Săftica a lui Dinamo, renovată. Fanii au pus iar mână de la mână și au ajutat.
Dinamo a primit o nouă mână de ajutor din partea fanilor și din partea unor oameni apropiați clubului. Elevii lui Ovidiu Burcă se vor pregăti în condiții optime la Săftica.
”RENOVĂRI LA SĂFTICA
S-a lucrat intens la Săftica în această vacanță.
Mulțumită celor de la DDB UK, Dinamoviști din Italia, Italia Supreme, DDB Constanța, Mida Wind Power și M&C Doccia SRL, baza de la Săftica a fost îmbunătățită pe perioada acestei vacanțe.
Gazonul a fost îmbunătățit, vestiarul a fost modificat și el, după cum se poate observa în imaginile de mai jos.
Administratorul bazei de pregătire, Iustin Maximilian, este omul care a dat tonul lucrărilor”, a anunțat Dinamo pe Facebook.
”Contează enorm de mult pentru noi, vorbisem cu Iustin, știa care sunt problemele noastre la Săftica. Le
mulțumesc pentru ceea ce fac pentru noi, așa cum pot fiecare, ne dau o mână de ajutor. Ne-au trimis îngrășământ pentru gazon, au reparat vestiarele, erau prea mici și simțeam nevoia unor modificări. Am
primit cu mare bucurie aceste schimbări, nu credeam că într-un timp atât de scurt să facă modificările, eram puțin sceptic, era pe final de an.
A găsit oameni, a găsit resurse și ținem să le mulțumim suporterilor, pentru tot sprijinul de până acum. Doar fanii ne țin în viață realmente, la propriu și figurat.
De când a venit, a stat numai acolo, a schimbat multe lucruri, este un om foarte implicat, de oameni de
genul asta avem nevoie, oameni care să rezolve orice fel de problemă pentru binele lui Dinamo”, a spus Ovidiu Burcă, citat de Radio Dinamo 1948.
Cristi Borcea, a dezvăluit motivele de ce nu-și mai dorește să se implice în mod direct în fotbal în emisiunea „Fiță cu Adiță”, moderată de Adiță Voicu.
Pasiunea pentru mine, pentru fotbal, nu mai este ce a fost. A jurat Dinamo să facă un stadion nou, să fiu
un acționar, să se ocupe Patrick de compartimentul marketing, cum am început și eu, să vin la tribuna oficială, să fiu aplaudat, să fiu la protocol, frumos…
”De multe ori îmi dau și lacrimile, dar am făcut pușcărie, am făcut operație pe cord la 41 de ani, am
două divorțuri… toate din pricina fotbalului și pasiunii. E gata, deja este prea mult. Niciodată nu mă mai uit la un meci cap-coadă.
Foto: Facebook @StadionulDinamo
Comentarii
Trimiteți un comentariu