Situația de la Dinamo este din ce în ce mai grea pe zi ce trece. Clubul din „Ștefan cel Mare” suferă din punct de vedere financiar.
RTZ le-a transmis în Buletinul procedurilor de insolvență. Sumele respective reprezintă datorii curente, pe care „câinii” vor fi nevoiți să le achite în regim de urgență. În total, bucureștenii au de plătit aproximativ 60.000 de euro.
Printre cei care au bani de primit se numără Mircea Rednic sau Dusan Uhrin jr, ambii foști tehnicieni în „Groapă” în stagiunea trecută.
Pe lângă datoriile pe care Dinamo le are față de jucători precum Akpala, Puljic, Janusz Gol sau Jonathan Morsay au apărut, din trecut, încă trei nume.
Astfel, Dinamo are de achitat suma de 11.943 de euro către Mirko Ivanovski. Este vorba, ca și în cazul antrenorilor, de „creanțe salariale neachitate”
Mai departe, există același tip de datorie și în cazul lui Cătălin Carp, cu suma de 10.000 de euro sau Andreas Mihaiu, fotbalistul Chindiei, cu suma de 9700 de euro, potrivit PlaySport.ro
La început a fost Bonetti. A urmat Rednic
Primul război deschis în dosarul de insolvență a fost cu Dario Bonetti, tehnicianul care a pregătit echipa în primele runde. Italianul a câștigat valoarea a opt salarii. A urmat Mircea Rednic, care a solictat,
conform contractului reziliat unilateral de club, patru salarii compensatorii. „Puriul” a pierdut în prima instanță, însă a câștigat la apel. Este vorba de 32.000 euro.
Uhrin cere 12.800 euro, RTZ a acceptat o creanță de 6400 euro, potrivit PlaySport.ro
Ultimul atașat acestei liste este Dusan Uhrin jr., tehnicianul adus de suporterii din DDB care, din păcate pentru fanii din „Ștefan cel Mare”, nu a reușit să salveze echipa de la retrogradare.
Acum, cehul își cere drepturile, s-a adresat administratorului judiciar și a solicitat suma de 12.800 euro,
creanță curentă reprezentând salariile neîncasate pentru lunile mai și iunie. Din păcate pentru fostul
tehnician de la Poli Timișoara sau CFR Cluj, RTZ & Partners SPRL a acceptat jumătate din sumă, 6400 euro.
I s-a tăiat o lună din contract
În spatele deciziei administratorului judiciar se află o „sancțiune”, abatere pe care RTZ a trasat-o în fața
instanței. Astfel, lui Uhrin i s-a imputat, cităm din „Buletinul procedurilor de insolvență”, că nu s-a prezentat la locul de muncă:
„La data de 01.06.2022 între Dinamo 1948 SA și dl. Dusan Uhrin, a fost încheiată Decizia de încetare
nr. 306/01.06.2022 a Contractului de activitate sportivă nr. 492/11.03.2022, ca urmare a neprezentării la
activitățile echipei Dinamo I începând cu data de 30.05.2022. În acest sens, a fost încheiat referatul
privind constatarea săvârșirii unei abateri disciplinare de către dl. Sabin Ghiță, angajat în funcția de Team Manager în cadrul SC Dinamo 1948 SA”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu