Prima decizie de urgență luată de noul patron al lui Dinamo

 




Fostul acționar al lui Dinamo, Nicolae Badea, care ar fi pus umărul la realizarea tranzacției, a vorbit despre planurile noului patron al clubului.


Fostul acționar al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare a vorbit despre necesitatea întocmirii unui nou plan de reorganizare și despre îndeplinirea tuturor condițiilor pentru obținerea licenței pentru sezonul viitor.

”Nu este un gest necalculat, nu este nici un gest disperat, este un gest evaluat cerebral și dispus să preia o situație cum este la Dinamo, iar primele mesaje pe care le-au dat mi se pare că confirmă ceea ce spun.

Prima urgență a clubului este aceea de a avea un nou plan de reorganizare, pentru că cel care este acum sau cel care a fost respins de judecătorul sindic, s-a dovedit nerealist. Abordat pe o aroganță care nu este bazată pe argumente.

Al doilea lucru care cred că l-au evaluat este legat de îndeplinirea condițiilor de licențiere a clubului. 


Astea sunt lucruri evidente, dincolo de asumarea obligației de a plăti către domnul Șerdean pachetul de 70%, plus partea către suporteri. Preluarea pachetului de 80% nu este o aventură, este un lucru evaluat, asumat și dispus să fie susținut cu responsabilitate.

Nu același lucru putem să spunem despre responsabilitatea celor care s-au repezit cu cuvinte grele. În fond, ei au preluat pachetul vineri, iar luni am văzut că dezamăgirea unor confrați ai dumneavoastră era mare.

Că deși au preluat pachetul vineri până luni nu s-au făcut plățile către jucători, ca și cum acesta era scopul preluării pachetului. Să fie făcute plăți peste weekend și, cum se spune, la pungă”, a spus Badea, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.Nicolae Badea știe cauza prăbușirii lui Dinamo: „Răzvan Zăvăleanu este marea deziluzie! Un dezastru!”

Fostul acționar al clubului din Ștefan cel Mare este de părere că numirea rolului de administrator special și judiciar al lui Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu a fost o mare greșeală. „Lucrurile sunt 

cunoscute și am fost în fața unei evidente degringolade manageriale care s-a produs în ultimii ani de zile, care a culminat desigur cu marea deziluzie pentru noi toți, cea a retrogradării din prima în liga a doua.

Parcursul în Liga 2 nu a fost cel așteptat. Cred că un declic major, o ruptură majoră raportată la istoria 

preformanțelor și a evoluției lui Dinamo a fost o desemnare nefericită a rolului de administrator special și administrator judiciar în urmă cu doi ani. 

(n.r. vă referțiti la Răzvan Zăvăleanu și Iuliu Mureșan) Da. Sunt dator să-mi cer scuze public lui Ionuț 

Lupescu când, după opinia lui, s-a comis o greșeală cu numirea lui Mureșan și a lui Zăvăleanu, și a spus-o public. Eu le-am acordat și încredere și suport financiar, material și logistic doar că ei nu au 

justificat din păcate”, a declarat Nicolae Badea , potrivit Fanatik.ro

„Sincer să fiu m-am așteptat mult mai mult de la Zăvăleanu și Mureșan profesional vorbind că nu mă 

refer la multe așteptări. Mă așteptam la mai mult ca expertiză și competență în managementul sportiv, respectiv într-o administrare judiciară a unei societăți aflate în insolvență. 

(n.r. Răzvan Zăvăleanu) Este adevărat că a ieșit din sfera strictă a rolului administratorului judiciar. Nu 

pot să spun că poate nu a fost de intenții bune, dar rezultatele actului de administrare…”, a mai spus Nicolae Badea.

Comentarii