Prima super-lovitură pe care încearcă să o dea Dinamo

 



Cristi Borcea, fost patron Dinamo: „Dacă vine Lupescu, voi ajuta și eu”

„Suporterii, cei din PCH, au vrut să conducă clubul. «Noi suntem Dinamo, noi punem antrenor, noi intrăm peste jucători». Și Negoiță i-a lăsat până la urmă: «Luați și vedeți cum e». Uitați-vă unde au ajuns acum. 


Ei au făcut greșelile pe care le făceam eu la început, dar eu îl aveam lângă mine pe nea Cornel Dinu. Mă mai făceam și eu de râs în presă la 26-27 de ani și mă lua nea Cornel: « Băi, aici e Dinamo București! Tu știi când ieși în presă? Când ia Dinamo primul trofeu. Atunci scoți și tu două cuvinte. La noi nu există locul doi, există să luăm campionatul și Cupa».

Ei din dragostea pentru echipă au făcut greșeli, din dorința de a face bine. Trebuiau să lase profesioniștii să-și facă treaba. 

Am văzut că acum i-au făcut ofertă lui Ionuț Lupescu. Dacă Ionuț ar veni la Dinamo, cu siguranță că eu 

unul aș ajuta Dinamo, la fel ca mulți alții, dar numai cu condiția să vedem primul buldozer că intră în «Ștefan cel Mare» și începe dărâmarea stadionului”, a declarat Cristi Borcea, pentru Orange Sport. 

Noii conducători ai lui Dinamo vor să dea o lovitură de imagine importantă încă de la începutul 

proiectului din Ștefan cel Mare: Ionuț Lupescu, legenda formației, este ofertat pentru o poziție de conducere în cadrul clubului.

Orange Sport anunță prima mutare pe care noul acționariat de la Dinamo o încearcă. După ce a 

cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Șerdean și de la Asociația Peluza Cătălin Hîldan, noua conducere vrea să îl implice pe Ionuț Lupescu în proiect.

Potrivit informațiilor Eurosport, părțile s-au întâlnit deja, încă de joi, înainte ca preluarea clubului 

Dinamo să fie anunțată public. Fostul mare mijlocaș a cerut garanții că va avea putere deplină în club și că nimeni nu va interfera cu deciziile pe care urmează să le ia.

Momentan nu s-a discutat nimic de salariu, dar Lupescu a fost deschis unei reveniri la clubul de suflet, 

unde vrea să pună umărul pentru o reconstrucție din temelii, la toate nivelurile. "Kaiserul" nu este 

momentan implicat în vreun proiect în fotbal, după ce în toamna trecută a renunțat la funcția de director tehnic în cadru Federaţiei Saudite de Fotbal.

Comentarii