Antrenorul s-a bucurat de vestea pe care a primit-o din partea conducerii, pentru că săptămâna trecută declara că are informații că Dinamo va fi nevoită să plece iar din București, la Giurgiu.
”În sfârșit discuția legată de Stadionul Arcul de Triumf se încheie, mergem să jucăm lunea viitoare, e un moment important pentru noi, sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare. Sper să ne impunem, au trecut multe luni de la ultimul meci oficial și abia aștept să ne revedem.
Am ajuns aproape de play-off, obiectivul propus din păcate nu stăm doar la mâna noastră, dar eu cred că dacă vom câștigă toate cele trei meciuri, vom avea o șansă importantă de a accede în play-off.
Luăm meci cu meci, primul meci e cu Unirea Constanța, sperăm să vină să joace, avem două meciuri
foarte grele, cu Șelimbăr și Timișoara”, a transmis Ovidiu Burcă la finalul partidei cu FC Brașov, conform Radio Dinamo 1948.
”A fost foarte important faptul că am jucat pe iarbă, toată pregătirea a fost pe sintetic. Am avut o repriză a doua bună, am găsit un teren de iarbă aici, de aceea am insistat, le mulțumim dinamoviștilor de aici. E
greu să găsești un teren cu iarbă în această perioadă. Suferim la ceea ce înseamnă infrastructură în România, mai durează până ne aliniem la ce se întâmplă în alte țări.
A fost o atmosferă pitorească, acolo unde merge Dinamo, avem suporteri, au fost mulți copii care au venit să ne vadă, mă bucur că le-am făcut o surpriză”.
Dinamo și-a găsit un nou sponsor
Gruparea alb-roșie anunță că a găsit un partener printre producătorii de produse lactate din România.
„Pentru că alimentația jucătorilor este unul din factorii de maximă importanță în dezvoltarea lor ca
sportivi, Mirdatod, unul din cei mai buni producători de produse lactate din România, prin produsele
lactate Ibănești, se alătură listei de parteneri ai clubului Dinamo București până la finalul acestui sezon.
Le urăm bun venit și sperăm într-un parteneriat de lungă durată! Împreună suntem mai puternici!”, este comunicatul postat de pagina oficială de Facebook a lui Dinamo.
Comentarii
Trimiteți un comentariu