Probabil și familia m-a determinat să nu urmez foarte atent cariera asta. Joc și acum, într-o echipă a
avocaților cu care mergem la turnee, am și câștigat trofee”, a dezvăluit Nicolescu la GSP Live.
„Cred că o să-mi atrag multe antipatii, chestia asta mă bântuie de ceva timp. Toată lumea vorbește despre lipsa de rezultate. Sunt foarte mulți specialiști, sunt foarte mulți oameni de fotbal. Toți acuză pe cineva că nu avem rezultate, dar toți uită că de 15 ani în lumea fotbalului se învârt aceiași oameni.
Sunt aceiași oameni care are se plimbă dintr-o parte în alta, care au o poziție și după aia se duc în altă poziție, după care vin și tot ei se plâng de lipsa rezultatelor.
Atâta timp cât tu, om de decizie într-un club, nu ai capacitatea ca în punctele cheie să îți pui oameni
care au și niște școală în spate…Diferența dintre România anului 2004-2005, când mai făceam
performanțe la nivel european, și România de astăzi este că cei de afară au evoluat.
Singura constantă e schimbarea. Ei au înțeles că metodele tehnologice noi pe care ți le poate oferi
evoluția sunt mijloace prin care devii mai bun. Noi stăm în aceeași cloacă pentru că așa a mers bine cândva”, a declarat Nicolescu.
Se supraplătesc anumite poziții în club pentru oameni cu experiență fotbalistică. Sunt oameni de fotbal
care, datorită notorietății pe care au căpătat-o din fotbal, au capacitatea de a convinge anumiți investitori
că au și capacitatea managerială de a gestiona lucrurile și în zona de business, și în zona de organizare
administrativă și în deciziile privind ieșirea din criză - a spus Andrei Nicolescu, pentru GSP Live
Andrei Nicolescu, acum în fruntea lui Dinamo, spune că : „Nu am avut o echipă favorită”
Am fost o lună și jumătate și la Dinamo 2, când aveam 20 de ani și ajunsesem în București. Chiar nu
am avut o echipă favorită în România, cu care să țin mai mult timp. Din afară mă uit la Barcelona cu foarte mare plăcere, sunt fan.
Dinamo este un brand neexploatat, o oportunitate care apare o dată la foarte mult timp. În acest
moment, Dinamo este într-o zonă în care dacă nu vine cineva să o salveze nu va mai fi salvată. Am
reușit prin conexiunile mele, prin capacitatea de a le arăta oamenilor ce se poate face, să construiesc o pălărie de încredere, potrivit GSP.ro
Eu nu sunt un investitor. Împreună cu Eugen, vrem să coagulăm o mână de antreprenori din România.
- Andrei Nicolescu, președinte Dinamo
Comentarii
Trimiteți un comentariu