Andrei Nicolescu vine cu o promisiune pentru suporteri

 





Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, afirmă că jucătorii solicitați de Ovidiu Burcă pentru Liga 1 au fost deja contactați de către club și vor avea posibilitatea să semneze cu Dinamo înainte de debutul sezonului, în timp ce problema transferurilor urmează să fie rezolvată în prima parte a lunii iulie. Dinamo se confruntă cu o interdicție la transferuri ca urmare a câștigării procesului de către foștii jucători Puljic, Azankpo, Akpala și Gol la FIFA, aceștia având dreptul să-și primească remunerațiile. Pentru a contesta decizia la TAS, clubul a angajat avocatul spaniol Jorge Ibarrola. În cazul în care nu vor obține o hotărâre favorabilă, acționarii vor acoperi suma din fondurile proprii.


Andrei Nicolescu: „Pe 3-4 iulie vom ști dacă se ridică interdicția la TAS”

„Această sumă, care era una considerabilă, 300 și ceva de mii de euro, ne-am asumat-o ca să nu fie nici măcar aport la capitalul social, ceea ce înseamnă că diminua capacitatea R&W de a veni alături de sumele pe care DDB le-a adus în club. Dar am zis că e ok, dacă asta e ultima soluție nu putem să ne blocăm.


Am început o colaborare cu domnul Ibarrola și avem o proiecție legată de ce poate încerca dânsul să facă. Avem asumarea unor termene în care considerăm că ne încadrăm rezonabil, pe 3-4 iulie vom ști exact dacă în fața FIFA vom avea câștig de cauză.


Ne asumăm perioada ca să avem un rezultat, dacă nu e cel pe care ni-l dorim, ne asumăm pasul următor. 


Le mulțumesc celor cu care Gabi Glăvan (n.r. directorul sportiv al lui Dinamo) negociază în această perioadă, le transmit să stea liniștiți că nu va fi nicio problemă din acest punct de vedere. Au dat dovadă de discreție în ceea ce privește negocierile, nimic din discuțiile noastre nu a ieșit în presă. Au apărut diverse nume, dar ele nu sunt țintele noastre”, a spus Nicolescu la emisiunea „Dinamo 7/9” de la Playsport.

Dinamo se află în situația de a trebui să plătească și sume restante către fostul său atacant, Adam Nemec, în urma câștigării acestuia unui proces în valoare de 170.000 de euro:


„Suma cerută de Adam Nemec n-are legătură cu salariul pe care-l avea de luat, cum e și la Janusz Gol, care are peste 200.000 de euro doar compensații. Suma de ieri ne-a pus în fața unei alte realități, suntem 

în curs de a găsi o rezolvare”, a completat Nicolescu.

Deși Gabriel Glăvan depune eforturi susținute în ceea ce privește transferurile la Dinamo, încă nu a fost anunțată oficial numirea sa în funcția de director sportiv al clubului. Conform declarațiilor lui Nicolescu, acest aspect se datorează faptului că bugetul pentru noul sezon încă nu a fost finalizat:


„Suntem într-o procedură în care prezentăm administratorului judiciar bugetul cu cheltuielile, postul de director sportiv e inclus. Sper să cădem de acord asupra bugetului pentru a putea debloca contractarea serviciilor pe care unii dintre ei le prestează deja. Sunt mai mulți. 


Pentru asta trebuie să cădem de acord asupra acelui buget. Nu ne influențează planul, proiecția de buget e făcută și asumată la nivel de acționariat, cu resurse suplimentare față de ce venituri preconizăm că va avea clubul”. 


Comentarii