O presă doar pentru Dinamo!
Dinamo este inima noastră: Haideți să o protejăm!
SUPORTERII SUNT SUFLETUL UNEI ECHIPE, IAR DINAMO ARE UN SUFLET PUTERNIC ȘI INIMOS
Cu transferurile încă fără deschidere, Dinamo se va aduna pe 15 iunie cu același grup de jucători care
au obținut promovarea în prima ligă. Momentan, singurele schimbări notabile sunt reprezentate de jucătorii care s-au întors după împrumuturi, cum ar fi mijlocașul Geani Crețu, care a fost cedat sezonul
trecut la FC Argeș. Cu toate că interdicția privind transferurile încă persistă, conducerea speră să
rezolve situația cât mai curând posibil. Astfel, la reuniunea de joi, Ovidiu Burcă va avea la dispoziție
fundașul central Ricardo Grigore (24 de ani) și mijlocașul lateral Geani Crețu (23 de ani). Acesta din
urmă, revenit chiar de la echipa pe care Dinamo a învins-o la baraj, așteaptă cu nerăbdare să se reintegreze în "haită".
„Mâine o să fiu la reunire! În primul rând, sunt foarte fericit că m-am întors acasă!
Vreau să mă antrenez cât de bine pot în perioada de pregătire pentru a-mi ajuta echipa să termine pe un
loc cât mai bun în clasament și-mi doresc ca Dinamo să redevină o echipă de primele locuri în România”, a mărturisit Geani Crețu, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Geani Crețu a fost împrumutat pe toată durata ultimului sezon la FC Argeș, echipa cu care Dinamo a
avut un meci decisiv la baraj. A strâns 21 de apariții în tricoul piteștenilor, a oferit o pasă decisivă și a
jucat în medie 55 de minute pe meci în sezonul anterior al albastru-violeților. Crețu a fost titular în 6
partide și a acumulat 12 meciuri în care a jucat cel puțin o oră pentru echipa din Pitești. Chiar dacă a
fost adesea criticat, Geani este un jucător versatil, putând evolua pe cinci poziții diferite: fundaș
dreapta, mijlocaș dreapta, extremă dreapta, mijlocaș central și mijlocaș stânga, potrivit GSP.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu