Breaking news: Dinamo a găsit cheia succesului în transferurile de senzație!

 







După încheierea perioadei curente de mercato, echipa "câinilor roșii" va căuta voluntari prin intermediul rețelelor sociale, care să se alăture departamentului de scouting. Va fi efectuată o selecție riguroasă, iar cei care îndeplinesc criteriile cerute vor fi acceptați în echipă.


Directorul sportiv Gabriel Glăvan explică că această strategie a fost concepută pentru a obține o cantitate mare de informații și, de asemenea, pentru a oferi oportunitatea celor interesați să se dezvolte în acest domeniu, potrivit playsport.ro

„Noi vom face un anunţ pe social media, după ce se încheie perioada de transferuri, prin care să căutăm

 noi scouteri voluntari. Vom face o filtrare şi vom forma o nouă echipă. Vom face asta şi la analiza de

 date şi la analiza video. Noi avem de câştigat, fiindcă acoperim un volum mai mare de informaţii, dar

 dăm şanse şi oamenilor să se educe şi să se dezvolte”, a explicat acesta, la Dinamo 7/9.

În debutul sezonului, „câinii roșii” s-au confruntat cu principala problemă. În emisiunea de joi, 3

 august, s-a analizat parcursul echipei Dinamo în primele trei etape ale campionatului, în care au

 înregistrat toate înfrângeri. Cu toate acestea, directorul sportiv Gabriel Glăvan a asigurat că situația va cunoaște o îmbunătățire semnificativă în perioada următoare, pe măsură ce jucătorii lui Ovidiu Burcă se vor adapta și vor fi complet pregătiți din punct de vedere fizic.

„Concluziile sunt medii. Ne aşteptam la un start dificil, ne aşteptam ca jucătorii să se adapteze destul de

 greu. Jucătorii nu sunt adaptaţi, nu sunt încă la condiţia fizică optimă. Sunt jucători care au venit şi care nu sunt la condiţii fizice optime. Este o perioadă destul de dificilă.


Puteam avea rezultate mai bune prin prisma jocului, pentru că eu consider că am arătat un joc bun. Jucătorii care au venit au stat o perioadă fără să facă antrenamente organizate cu echipa şi din pricina aceasta nu sunt la un nivel optim. Peste şase săptămâni, echipa va fi aşa cum ne dorim”, ne-a mai declarat directorul sportiv al echipei din Ștefan cel Mare.

Comentarii