Știre uimitoră: Discurs neașteptat al lui Burcă după conferința de presă

 




Ovidiu Burcă a avut intenția să transmită un mesaj fostului administrator special de la Ștefan cel Mare, care a fost demis ieri din funcție. După încheierea conferinței de presă înaintea meciului cu FC Voluntari, Burcă a reținut atenția reporterilor prezenți în sală pentru încă câteva momente. Antrenorul a dorit să răspundă replicilor lui Vlad Iacob, care a menționat mai multe aspecte referitoare la el în discursul său de despărțire susținut joi după-amiază. Burcă a făcut declarații surprinzătoare și complet neașteptate, atrăgând atenția în special prin observația legată de propria sa orientare sexuală.

„Vreau să mai spun eu ceva, dacă se poate”, a zis Burcă în momentul în care jurnaliștii se pregăteau să-și

 strângă microfoanele. „Aș vrea să-i mulțumesc lui Vlad pentru anul ăsta pe care l-am petrecut

 împreună. Aș vrea să-i mulțumesc pentru toată munca pe care a făcut-o. Asta pe de o parte, iar pe de

 alta… A făcut niște afirmații care nu-si aveau rostul, deși noi aveam un pact de neagresiune. Mă văd

 nevoit să lămuresc niște lucruri, a vorbit de relația apropiată pe care o am cu Andrei Nicolescu.

Există un zumzet pe subiectul ăsta și vreau să-l lămuresc. Sunt heterosexual. Sunt foarte mulți care nu dorm de grija mea. Îmi plac femeile, chiar foarte mult”, a comentat Burcă.

„A doua problemă e relația mea profesională cu Nicolescu. Când sunt la job, nu prea mai am prieteni,


 rude, familie. Încerc să fiu cât de obiectiv pot. Uneori reușesc, alteori nu, dar fac tot ce pot. Nu am

 preferințe, poate confirma asta toată lumea care a lucrat cu mine. Am avut o relație tensionată cu Andrei pe finalul perioadei noastre la Rapid tocmai pentru că am ținut la niște principii.

Nu am venit la Dinamo să fac alianțe de conjunctură, tabere și altele. Sunt aici sâ-mi fac meseria cât mai bine. Nu mă țin nici acționarii antrenor, nici suporterii, mă țin rezultatele și calitatea muncii pe care o fac. L-a deranjat pe Vlad Iacob că am spus că am încercat să-i fiu mentor. Îmi cer scuze public dacă asta l-a deranjat. Am vrut să-l ajut cu sfaturi, am fost în poziția lui și m-am gândit că pot să-l ajut”, a adăugat antrenorul.

Comentarii