O presă doar pentru Dinamo!
Dinamo este inima noastră: Haideți să o protejăm!
SUPORTERII SUNT SUFLETUL UNEI ECHIPE, IAR DINAMO ARE UN SUFLET PUTERNIC ȘI INIMOS
Înainte de toate, astăzi este ziua în care mă puteți înjura de orice, că nu vă ban-ez și raportez, dar vreau să zic și eu ce cred că se întâmplă la Dinamo. Să dai un jucător slab, ce este, să-l lași să mai treacă
un an și să-l iei de bun după ce, pe unde a fost, a ajuns rezervă la rezervă, asta se numește prostie. Nu mă
interesează că are el un caracter formidabil sau că e impresariat de frații, știți voi care. Dacă faci echipa
lui Dinamo, ar trebui să existe doar criteriul fotbalistic. Dacă îți place de el ca om, caracterul lui, ia-l
acasă, învață-l fotbal, dar nu ne chinui pe noi suporterii cu el în teren, că nu suntem toți bătuți în cap.
Dacă campionatul trecut ne-ai chinuit rău cu Oncescu, de vă jur, îmi stătea inima pe loc când îl vedeam titular în poartă, acum că ți-a plecat jucăria, ne chinui cu "fotbal șampanie", și fundasul ala lent stiti voi care, cel puțin cu fotbal șampanie, când îl scoți, te îmbrățișezi cu el, de parcă acuși l-ai vedea pentru ultima oară.
TATU-TU E PACAT CĂ AI ADUNAT SIMPATIE MULTĂ DIN PARTEA SUPORTERILOR ȘI AI NIȘTE MERITE NOTABILE, DAR NU-ȚI bate joc DE CE AI REALIZAT, CĂ NU SUNTEM TOȚI PROȘTI.
Acum vreau doar să expun ce zic suporterii pe cel mai mare grup de dinamoviști de pe Facebook, pe care eu sunt administrator principal: Că cică nu ai avea fundași să pui atât de multă presiune pe ei, ieșind cu pase între ei și la portar din apărare, și că nu te numești Barcelona sau Real Madrid să practici stilul asta, că avem fundași foarte slabi și practic îi inviți pe adversari să-ți ia mingea și să marcheze.
Ceea ce mai vreau să subliniez este că ați făcut o campanie de achiziții greșită cap-coadă. La o scurtă analiză a anilor în care s-au perindat prin Liga 1 și la Dinamo, cei mai bine s-au integrat jucătorii aduși din Franța, din ligile inferioare, și cei aduși din Spania, tot din ligile inferioare, ținând cont că jucătorii să fie tineri și dornici de afirmare. Practic, acești jucători se mulează perfect pe Liga 1, integrându-se imediat și ajungând rapid cei mai buni jucători din lot. La vremea respectivă, când ați făcut transferuri și am văzut că voi aveți alte criterii de selecție, am zis: 'Nicio problemă', o zic și acum și o să o zic mereu, poate vă treziți. Eu am o vorbă: când ceva merge bine, nu vii tu și schimbi lucrul acela care merge ca uns.
Comentarii
Trimiteți un comentariu