Lotul subțire al lui Dinamo și suporterii, factori de vină în declinul echipei în meciul cu Rapid

 


Constantin Anghelace, fostul președinte al celor de la Dinamo, susține că suporterii echipei au comis o

 greșeală gravă atunci când au ales să părăsească stadionul imediat înainte de începerea derby-ului cu

 Rapid, meci pe care Dinamo l-a pierdut cu 0-4. Conform fostului oficial dinamovist, absența galeriei a avut un impact negativ asupra rezultatului dezastruos înregistrat în meci.

Suporterilor dinamoviști le-a fost refuzat accesul în sectorul în care și-au pregătit scenografia pentru derby și, ca semn de protest, galeria oaspeților a ales să părăsească stadionul. Într-un interviu acordat GSP.ro, Anghelache a caracterizat decizia radicală luată de ultrașii lui Dinamo drept una neinspirată.

Constantin Anghelache, poziție fermă: „Suporterii lui Dinamo ar fi trbuit să stea în stadion”

„Partida de aseară a însemnat o surpriză mare și pentru mine, nu neapărat din cauza rezultatului, ci prin prisma jocului lui Dinamo din minutul 35 încolo, care a fost destul de neasigurat

A fost un concurs de împreujurări total nefericit și pe care eu îl detest, să fie foarte clar. Suporterii lui

 Dinamo ar fi trebuit să stea în stadion, ca să nu creeze o stare de spirit întoarsă! Pentru mine, decizia lor a fost absolut de neînțeles!


Poți fi supărat, poți fi nemulțumit, dar nu-ți lăsa echipa absolut singură, cu peluza goală! A fost un factor care a contribuit!”, a spus Anghelache.

Constantin Anghelache, poziție fermă: „Problema numărul unu a lui Dinamo e organizarea jocului”

„Profesorul” Anghelache și-a continuat analiza:


„Primele 35 de minute au arătat că Burcă pregătise oarecum bine jocul. Am impresia că acea eroare absolut copilărească a lui Amzăr (n.r. - care a comis penalt la 0-0) a «rupt» meciul. 

Eu sunt convins că Burcă așa pregătise meciul: «Domnule, noi nu trebuie să luăm gol, trebuie să

 conservăm balonul și, cum avem ocazia, să dăm și noi gol». Dar meciul s-a «rupt», pur și simplu,

 acolo. Sunt sigur că la pauză le-a cerut mai mult presing, mai multă circulație a balonului și sporirea acțiunilor de atac. Dar n-a mai fost organizare. 

Problema numărul unu a lui Dinamo e organizarea jocului, pe care, până în repriza a doua, Burcă a arătat că știe să o facă” a mai spus fostul conducător din Ștefan cel Mare. 

Anghelache: „Lui Dinamo îi trebuie un fundaș central!”

Anghelache consideră că Dinamo trebuie să transfere cât mai rapid un fundaș central:

„E o problemă care cere două săptămâni, care-l vor ajuta pe Ovidiu să vadă ce poate face. Are și

 ghinion în apărare, Ricardo Grigore a pățit ce a pățit. (...) Eu sper ca acest rezultat să fie o etapă trecătoare, dar trebuie văzut imediat de ce e capabilă Dinamo cu acest lot. 

Ghezali nu intră în formă deloc, Țîră intră pe teren doar ca să fie o schimbare, dar nu are valența de a

 schimba ceva în mod deosebit. Pe Borcea îl bagi ca să fie, Irimia e un copil, inclusiv Amzăr greșește foarte mult!

Lotul trebuie în continuare completat! Eu le-am recomandat un fundaș central, dar au spus că nu-l iau, că au destui! Să fim sinceri, Patriche are știința jocului, dar nu mai are forța pentru joc. Le trebuie neapărat un fundaș central!”, crede Anghelache. 

Comentarii