Vlad Iacob dezvăluie detaliile controverselor cu Ovidiu Burcă!

 


O presă doar pentru Dinamo!

Dinamo este inima noastră: Haideți să o protejăm!

SUPORTERII SUNT SUFLETUL UNEI ECHIPE, IAR DINAMO ARE UN SUFLET PUTERNIC ȘI INIMOS


Dinamo București trece prin cea mai dificilă perioadă din istoria sa, cu toate acestea, viitorul pare

 extrem de promițător, mai ales că planul de reorganizare a fost recent aprobat. Vlad Iacob, fost oficial

 al clubului dinamovist, a fost invitat în emisiunea Playsport Review, unde a abordat deschis situația actuală a echipei din Ștefan cel Mare și relația sa profesională cu Ovidiu Burcă.


Vlad Iacob a subliniat că principala cauză a separării sale de Ovidiu Burcă, antrenorul echipei, a fost implicarea excesivă a acestuia în aspectele manageriale ale clubului.


Cu toate acestea, în ciuda acestor circumstanțe, Vlad Iacob a precizat că principalul motiv pentru încheierea colaborării cu Dinamo nu a fost deteriorarea relației sale cu Ovidiu Burcă.

„Între mine și Ovidiu îmi e greu să spun că a fost o ruptură. Mi-am dat seama, la un moment dat, că

 implicarea lui în zona managerială devine tot mai mare, la nivel de imagine. Eu consider că el n-ar fi

 trebuit să depășească zona tehnică a clubului. N-a avut implicări exprese, decât la nivel declarativ și de

 imagine. După schimbarea acționariatului, s-au produs niște modificări, inclusiv în relația mea cu Ovidiu. N-am avut probleme reale cu Ovidiu. Plecarea mea de la club nu are legătură cu Ovidiu Burcă”, a spus Vlad Iacob.


Vlad Iacob a adăugat în cadrul emisiunii Playsport Review și mențiuni referitoare la principiile pe care se bazează clubul Dinamo în momentul actual, cu noua conducere. Fostul oficial spune că nu rezonează cu actualele principii ale conducătorilor formației din Ștefan cel Mare.

„Eu consider că un club precum Dinamo trebuie construit pe alte principii. Consider că experiza este esențială”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul emisiunii PlaySport Review.

În prezent, Dinamo ocupă poziția a unsprezecea în clasament. Echipa condusă de Ovidiu Burcă a

 acumulat doar 8 puncte în primele 8 etape, iar în ultimul meci a suferit o înfrângere usturătoare, 4-0, în Giulești, împotriva Rapidului.

Comentarii